Ce este Heartfulness?

Cum și-a deschis

Trandafirul, cândva, inima

Și i-a dat acestei lumi

Toată frumusețea sa?

A simțit încurajarea luminii

Mângâindu-i Ființa.

Altfel,

Rămânem cu toții

Prea înspăimântați.

– Hafiz c.1320 – 1389

În ultimii ani, se acordă o atenție crescândă conceptului de mindfulness, atât în contexte medicale, cât și în contexte non-medicale, într-atât încât utilizarea acestui termen a devenit ceva comun.[1] Dar ce înseamnă de fapt mindfulness? Include simțirea? Cât de diferită este starea de mindfulness fată de cea de heartfulness?[2] Ce roluri joacă asemenea idei în diferitele arii ale vieții noastre, materiale, morale, spirituale sau în altele?

Cum definim sau dobândim starea de heartfulness? O posibilă definiție este aceea conform căreia heartfulness este o condiție în care centrul sau localizarea controlului este inima; nu inima fizică, ca stație de pompare a sângelui, ci inima „spirituală”, principiul guvernator al vieții.[3] Deci, adesea, intelectul este lipsit de putere în determinarea interacțiunilor noastre personale și în luarea deciziilor. Noi ne „raportăm la inimă”, când luăm decizii de natură mai personală – incluzând chestiuni morale sau spirituale – mai degrabă decât la rațiune.

O definiție a stării heartfulness este „transcendere”, concept provenit din tradiția hindusă. Sanscrita definește heartfulness ca sunetul cosmic al Adevărului. O altă definiție, este aceea de „mindfulness plin de compasiune”. În varii contexte, un alt înțeles important al acestui concept de heartfulness face referire la a fi mai conectat cu sinele sau cu Sinele Superior și cu tot și toate ceea ce sunt.[4]

Pentru profesorul Jon Kabat-Zinn, diferența dintre mindfulness și heartfulness – dintre inimă și rațiune – nu e atât de mare după cum se presupune de obicei.[5] Mai mult decât atât, s-a afirmat că în multe limbi orientale (incluzând sanscrita, tibetana și chineza) cuvintele ce denumesc inima și rațiunea sunt, de fapt, sinonime.
În vest, există un concept larg răspândit, conform căruia inima și rațiunea sunt separate, iar uneori reprezintă entități conflictuale.

Dualitatea dintre inimă și rațiune se poate observa chiar și în lucrările filozofului grec Aristotel (384-322 î. Hr.), care a identificat inima și rațiunea ca forțe diferite. Rațiunea, sau mai exact judecata, a fost considerată superioară emoției sau sentimentului (inimii). Accentul pus de Aristotel pe judecată, rațiune și raționalism s-a îndepărtat în multe privințe de învățăturile mentorului și maestrului său Platon, care păstrase un grad de misticism, odată cu credința sa într-o existență anterioară și nemurirea sufletului. Această filozofie a raționalismului a influențat filosofi precum Aquino și Nietzsche și a modelat gândirea vestică într-o asemenea măsură, încât conceptul de rațiune ocupă acum un rol dominant și superior în discursuri.

Dată fiind această aparentă dominare a rațiunii și intelectului, ce înseamnă să fii ghidat de inimă? A fi în starea heartfulness a fost, de asemenea, înțeleasă ca „ascultarea conștiinței” sau a vocii interioare. Această ideea a „conștiinței” amintește de povestea lui Pinocchio, publicată inițial în Italia, de Carlo Collodi, în 1883/1886,[6] în care „conștiința” era reprezentată sub forma unui greier. Cei mai mulți, probabil, sunt mai familiari cu versiunea marionetei din filmul Disney, a unui băiat de lemn căruia, dacă spunea minciuni, nasul îi creștea și îi creștea până când minciuna devenea evidentă; același băiat de lemn este condus, de multe ori, pe cărări greșite și se metamorfozează în măgar. Pentru a deveni un „băiat adevărat” (o ființă umană) trebuie să se dovedească viteaz, curajos, iubitor și gata să se sacrifice – în cele din urmă, Pinocchio îl salvează pe tatăl său de la înec și, într-adevăr, își demonstrează iubirea prin sacrificiu, altruism și renunțarea de sine. Povestea lui Pinocchio poate fi luată ca o alegorie pentru heartfulness: cel care își ascultă inima, vocea interioară și uită de ego, devine altruist și, mai presus de toate, devine o ființă umană.

Multe discipline, incluzând filosofia și psihologia își pun întrebarea „ce ne face pe noi să fim oameni”: Capacitatea de a gândi ne face oameni?[7] Capacitatea de a iubi, de a avea speranță și credință? Faptul că putem simți compasiune pentru alte ființe? Sau aparenta nevoie interioară de a ne lupta pentru a crește și de a aspira pentru ceva de după moarte? Răspunsurile la aceste întrebări constituie dintotdeauna tema de reflecție a cercetătorilor, filozofilor și căutătorilor.

Pentru mine, asta înseamnă heartfulness, nu povestea lui Pinocchio, ci, prin meditație, cultivarea inimii prin pace și liniște interioară, a deveni mai umani, mai sinceri cu sine, a-și deschide inima, a deveni mai iubitori, mai plini de compasiune și tolerantă cu propriul sine și cu alte ființe umane. Așadar, precum sugerează poemul lui Hafiz, heartfulness ar putea însemna deschiderea inimii la acea posibilitate. Ce-ți va spune inima astăzi? Poate ar fi o idee bună să asculți și să descoperi posibilitățile.

[1] Următoarele două definiții ale termenului „mindfulness” sunt oferite de Dicționarele Oxford:

Calitatea sau starea de a fi conștient sau atent la ceva…
O stare mentală atinsă prin concentrarea atenției asupra momentului prezent, în timp ce se recunosc și se admit sentimentele, gândurile și senzațiile corpului, folosită ca tehnică terapeutică.
Disponibil la: http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/mindfulness (vizitat ultima dată în 10 februarie 2015).

[2] Pentru discutarea acestor concepte și relația dintre ele a se vedea: Alane Daugherty, From Mindfulness to Heartfulness (Balboa Press, 2014).

[3] Un câmp energetic sau vibrațional. De exemplu, a se vedea o parte din studiul realizat de: http://www.heartmath.org/

[4] Sursă: Meditation, Mindfulness, Psyche and Soma: Eastern, Western Perspectives – R Singla, D Jordanov, M Autrup – 26th EFPSA Congress – forskningsbasen.deff.dk

[5] Jon Kabat-Zinn, Mindfulness pentru începători (2016); a se vedea, de asemenea: Thich Nhat Hanh „The Miracle of Mindfulness” (2008 Ed.)

[6] Lucrarea originară „Aventurile lui Pinocchio”, în italiană, este o poveste mai întunecată despre moralitate, aproape brutală, privită dintr-o perspectivă actuală. Cu toate acestea, în povestea originară, zâna îl transformă în „băiat adevărat”. „Ca recompensă pentru inima ta bună… Băieții care-și îngrijesc cu tandrețe părinții și îi ajută când aceștia sunt în durere și neputință, merită prețuire și afecțiune, chiar dacă aceștia nu pot fi luați drept exemple de supunere și comportament adecvat. Încearcă și fă lucrurile mai bine în viitor și vei fi fericit.” Există un articol minunat despre Pinocchio și minciună, în New Yorker, disponibil pe: http://www.newyorker.com/books/page-turner/original-pinocchio-really-says-lying

[7] René Descartes, (1596 – 1650) filozof francez, cel mai bine cunoscut pentru afirmația – „Je pense, donc je suis.”, în traducere „Gândesc, deci exist.” a pus bazele raționalismului continental în secolul al XVII-lea și este, de asemenea, cunoscut pentru filozofia dualismului și influența sa în psihologie.

Despre Carmen

71d31a48fbd746e268d3fbf1ae019fd7?s=90&d=mm&r=gRJ Carmen locuiește în nordul Londrei împreună cu soțul ei. Studiind mai întâi la Glasgow, apoi la Cambridge University, are pregătire în psihologie și muncă în comunitate, lucrând astfel în principal cu minorități etnice și grupuri de refugiați. În prezent lucrează în consilierea și educarea copiilor și tinerilor. Datorită interesului său pentru limbi, vorbește hindi, urdu, franceză, puțin punjabi și germană. De 12 ani practică o formă de meditație bazată pe inimă, fiind trainer și facilitator.

Pin It on Pinterest

Share This