Cu toții căutăm fericire, sprijin emoțional și o relație de iubire.

Așadar, vom vorbi astăzi nu despre detalii, ci despre principii care guvernează legile fericirii, despre cum să creștem inteligența emoțională și cum să ne îmbunătățim relațiile.

Permiteți-mi să încep cu un citat al unui filosof german, Arthur Schopenhauer. El a întrebat: „Cum putem determina dacă un om este fericit sau nefericit?” El a definit fericirea adevărată ca fiind satisfacerea integrală a tuturor dorințelor. Este posibil? Ați putea spune că fericirea unei persoane poate fi descrisă matematic?

Într-unul din acele momente de claritate, această ecuație i-a venit ca o inspirație.

Cum ar fi, dacă toate dorințele ar fi îndeplinite; să zicem că ai avut zece dorințe și din aceste zece dorințe, toate zece au fost împlinite. Asta înseamnă: 10 ÷ 10 x100 = 100%. Ar fi fericire 100%. Nu-i așa? Să spunem că din aceste zece, doar cinci au fost împlinite; atunci ar fi 50% . Dar gândiți-vă la un individ care spune că nu are dorințe. Numărul total ar fi zero. Ce s-ar întâmpla cu această ecuație? Fericirea = Numărul dorințelor îndeplinite / Numărul total al dorințelor.

Când numărul total al dorințelor tinde spre zero, tot ceea ce împărțiți cu zero rămâne nedeterminat. Nu demult, obișnuiam să o numim „infinită”. Într-o stare fără dorințe, nu așteptăm nimic. Când nu așteptăm nimic, nu îi manipulăm pe ceilalți. De ce să manipulez sau să mă gândesc să am o relație mai bună, de dragul fericirii mele, de exemplu, sau de dragul îndeplinirii dorințelor mele? În acest caz, fericirea mea ar depinde de exterior. Voi eșua în viață dacă voi depinde mereu, în toate, de ceilalți. Evoluția umană înseamnă auto-dependență, deși interacționăm în societate cu multă dragoste și ne susținem reciproc la nivel emoțional. Cu cât inteligența emoțională este mai mare, cu atât persoana respectivă este considerată a fi mai empatică, mai grijulie, mai compătimitoare. Și cine poate fi mai compătimitor? Poate o inimă care este nemulțumită să fie compătimitoare? Atunci când nu aștepți nimic, accepți totul, este posibil? Când ne aflăm în acea stare, în care, indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru, ne dăm seama că „este ceva dincolo de mine, sunt împins într-o anumită situație în care nu am altă soluție decât să accept acel scenariu”, aceea este o situație bună.

Deși… poate provoca multe turbulențe și tulburări în viață,

ne ajută dacă acceptăm situația, oricare ar fi ea. Să presupunem că nu accepți anumite lucruri care s-au întâmplat în familie și continui să lupți; ce înveți din asta? Dar în momentul în care învățăm lucrurile cu înțelepciune, acceptăm, pentru că… inima îți spune, pentru că inima ta simte acea iubire. Iubirea ne face să uităm de defectele celorlalți, iar din această iubire, din această compasiune, apare acceptarea. Cum își poate distruge cineva starea emoțională interioară? Experiențele noastre ne arată că atunci când suntem supărați, acela este momentul în care pierdem echilibrul emoțional interior; că fericirea pare să dispară, pur și simplu dintr-o izbucnire furioasă. Și când apare furia în inimă? Când anumite lucruri se întâmplă împotriva voinței tale sau împotriva dorinței tale. Așadar, o astfel de dezamăgire duce la furie, furia ne face să ne pierdem echilibrul și, odată ce ne pierdem echilibrul mental, ne pierdem cumva umanitatea, deoarece umanitatea, acea natură umană, caracterul uman, țin doar de expresia umană care apare din inimă. Iar inima se află într-o stare de mânie, deoarece o mică dorință nu i-a fost îndeplinită. Asta vorbește mult despre natura noastră. Trebuie să ne schimbăm natura interioară pentru ca să… ne păstrăm capacitatea de a accepta lucrurile.

Dacă vrem să avem fericire infinită, binecuvântare infinită, atunci…

ar trebui să minimizăm numărul dorințelor de la tot mai mult la tot mai puțin și mai puțin și, în cele din urmă, dacă este posibil, la zero. Fă pace cu tine însuți. Când în relația noastră continuăm să așteptăm lucruri unul de la celălalt, ce se întâmplă? Atunci când această așteptare nu este îndeplinită, ne pierdem interesul în cealaltă persoană. După un timp, această relație devine cumva încordată, doar din cauza acestor așteptări. Cum să aplicăm un principiu științific în această relație? Să luăm în considerare aspectul entropiei în fizică. În fizică, entropia este gradul de dezordine sau de distribuție întâmplătoare din sistem. A doua lege a termodinamicii spune că entropia crește cu timpul. Acesta reflectă instabilitatea unui sistem într-o perioadă de timp, dacă nu există nimic care să-l stabilizeze. Când intri în camera fiului sau a fiicei tale, care are cinci, șase, sau zece ani și strângi o jucărie, a doua jucărie, a treia jucărie, cărțile zac peste tot; ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista ajutorul nostru în calitate de părinți, pentru a remedia acest lucru, să își țină jucăriile la locul lor, să își țină hainele la locul lor, să pună cărțile la locul lor? Este necesar un efort pentru ca locul să fie îngrijit și curat. Cineva trebuie să o facă. Intervenția externă este necesară pentru a pune lucrurile în ordine. În relațiile umane, entropia se dezvoltă și atunci când nu există nimic care să creeze ordine. Interacționăm zi de zi și lăsăm lucrurile să crească în interiorul nostru.

Ținem lucrurile în noi și într-o zi explodăm, dacă nu facem ceva în acest sens.

Avem nevoie de intervenții pentru a stabiliza orice relație, pentru a rezolva neconcordanțele sau diferențele, astfel încât să nu ținem și să nu stocăm lucrurile pentru totdeauna. Dar, oare, chiar avem nevoie de contribuții constante pentru a aduce stabilitate și pentru a menține o relație? Ar fi o relație care ar presupune mult efort pentru a o întreține, care ar trebuie alimentată și ajustată permanent. Dacă este nevoie în mod constant de intervenție, vei avea nevoie de o contribuție tot mai mare, de fiecare dată când va exista o ceartă sau o tensiune cu un prieten sau cineva din familiei. Imaginează-ți că te-ai întors târziu acasă și trebuie să te justifici soției: „Dragă, îmi pare rău, am fost blocat undeva, pentru că… mă rog”. Se întâmplă a doua oară, se întâmplă a treia oară și trebuie să continui să te justifici de fiecare dată. În relațiile adevărate, menționezi doar ce s-a întâmplat și este suficient. Nu e o apărare, ci doar o descriere a ceea ce s-a întâmplat. Într-o familie, dacă trebuie să vă tolerați unul pe celălalt, atunci este necesară o contribuție constantă. Dacă trebuie să oferiți în mod constant un aport emoțional, atunci familia este distrusă, chiar dacă sunteți împreună. Într-o relație adevărată, nu toleranța este cea care guvernează viața, ci acceptarea reciprocă, care rezultă din iubire, iubire reciprocă. În această stare de iubire, în care lucrurile sunt luate așa cum sunt, nu ai nevoie de explicații, nu trebuie să spui minciuni și nu trebuie să manipulezi. Iubirea din inima ta este cea care duce la stabilizarea relațiilor. Iubirea generează un nivel mai mare de acceptare.

De unde vine această iubire?

Dintr-o inimă curată, dintr-o inimă adevărată, autentică. În familiile în care suntem învățați să iubim, să ne sacrificăm, să acceptăm, să rămânem curați, suntem capabili să nu ne agățăm de nimic. Putem înlătura incompatibilitatea înțelegând acest principiu al entropiei. Atunci când inima se odihnește, inima este mulțumită, inima este îndrăgostită, ea nu pune la îndoială nimic; nu cere nimic. Să presupunem că nu accepți o anumită situație, atunci ce se întâmplă? Există o problemă, o situație și spui: „Nu, nu voi accepta această situație.” Bine. Dar există un alt mod de a privi și poți spune: „Bine, stai să văd, să presupunem că accept situația”, atunci vei studia situația: de ce o accepți. În al doilea rând, vei învăța ceva în afara situației. Însă, dacă răbufnești și spui: „Nu voi accepta acest lucru”, atunci nu vei putea studia situația și în al doilea rând, nu vei învăța nimic din asta. Nu vei deveni mai înțelept și, pe deasupra, vei încorda relația. Deci, pentru a ajunge la o astfel de stare din inimă care acceptă, care iubește, care rămâne constant într-o stare de compasiune, acest lucru este posibil doar atunci când merg în adâncul inimii mele, ating conștiința reală, simt tot timpul conștiința reală. Permite-i acelei conștiințe să-ți conducă viața. Când cineva transcende toate aceste diferențe atât cele din interior, cât și cele ale prietenilor și ale cercurilor familiale, atunci o astfel de viață devine frumoasă. Cheia este să mergi mai adânc în conștiința ta și să atingi conștiința pură. Cu ajutorul transmisiei, a transmisiei yoghine pe care o numim „pranahuti”, meditația devine din ce în ce mai profundă de fiecare dată când o practici.

Deci, ce am învățat din asta?

Cheia fericirii este să rămânem conectați la puritatea noastră interioară, la starea noastră de compasiune interioară, la inima noastră pură. Și când rămânem puri și inocenți ca niște copii mici, atunci se întâmplă un lucru magic. Știți, vrem să mergem la ceruri, religiile vorbesc despre ascensiunea noastră la ceruri, dar într-o astfel de inimă, o inimă atât de simplă și pură, o inimă atât de iubitoare, când ea este așa, cerul însuși coboară. Nu trebuie să mergi la cer. Cerul însuși coboară în inima noastră. Există bucurie tot timpul. Vă doresc tuturor o viață minunată, mulțumită, pașnică și cu cât mai multe realizări, în toate domeniile.

Vă mulțumesc pentru atenție. 

Despre Kamlesh Patel

Daaji KamleshKamlesh D. Patel (Daaji) este cel de-al patrulea îndrumător în tradiția de meditație Heartfulness. Îmbrățișând multiplele roluri ale unui învățător din timpurile moderne, el are capacitatea rară care îi permite să se cufunde adânc în centrul existenței din inimă și simultan să aibă o abordare științifică a cercetărilor originale din sfera meditației, spiritualității și a evoluției umane.

Pin It on Pinterest

Share This