Vă mai amintiți de provocarea „Transcrie cele Zece Maxime în zece zile diferite”?
Am terminat transcrierea și împărtășesc aici câteva idei.
În primul rând câteva observații despre transcris. Spre deosebire de citit, transcrisul te ține în loc pentru că este mai lent. Citești, reții apoi scrii. Datorită încetinirii din scris, ideea citită a pătruns deja în mental, dar acesta ia o pauză așteptând să se producă scrisul. În această pauză se deschide o fereastră de profunzime a mentalului, când asocieri de idei noi se corelează cu ideea citită.
Cumva aceste ferestre de profunzime ce se petrec transcriind reliefează ceea ce se află în substratul textului și aduce în arealul propriei conștiințe ideea forță conținută acolo, care poate că nu a fost cuprinsă integral în cuvintele așternute pe hârtie.
Încă înainte de a începe transcrierile m-a străbătut ca un fior, afirmația Maestrului Chariji, citez: „Maestrul meu ne-a învățat că dacă ne modelăm viața în conformitate cu ele, atunci formarea caracterului devine foarte ușoară…” Cele Zece Maxime sunt deci esențiale pentru a crea o viață echilibrată; fără de ele acest lucru ar fi un simplu vis.
Aceasta a fost ideea forță transmisă de Maestru, cu care am plecat pe drumul transcrierii.
Mi-am notat la fiecare transcriere data, ora de început și ora de finalizare. Veți rămâne surprinși de cât de mic este efortul cerut.
Cred ca nu întâmplător, transcrierea s-a petrecut pe o perioadă mai lungă de timp, și nu în zece zile consecutive cum îmi propusesem inițial. A fost nevoie ca anumite idei să se nască în mine, să crească puțin până la a produce evenimente.
Am două exemple despre evenimentele petrecute pe parcurs.
La birou aveam cam mult de lucru, așa că am decis să aduc un om nou, cu calificare înaltă, pentru a deveni un vector de creștere a eficienței în lucru. După patru luni am constatat contrariul. Am început să mă impacientez și să caut soluții radicale în mintea mea. Situația părea presantă. Eram nemulțumit și de fiecare dată când atenția se ducea în acea direcție, în 30 de secunde mă apuca o durere zdravănă de stomac. Eram din ce în ce mai tentat către soluția radicală, dar a apărut un fenomen nou.
Știți cu toții bing-ul dat de telefonul mobil la apariția de exemplu a unei notificări de pe WhatsApp… Când mă apropiam mental de soluția radicală… bing… mesaj: „Recunoaște toți oamenii ca fiindu-ți frați ȘI TRATEAZĂ-I CA ATARE”… okeey… să mai stau puțin…
Procesul s-a tot repetat… gândire în direcția problemei… 30 secunde… durerea de stomac… soluția radicală… bing… mesaj…
După o vreme, o idee a răsărit în lumea mea mentală; de fapt nu interacționez intens cu un număr foarte mare de oameni: este familia, sunt colegii de birou. Majoritatea timpului se consumă aici; apoi sunt colegii de la meditație și un cerc mai exterior cu care interacțiunea este mult diluată, mai degrabă sporadică. Dacă ar fi fost vorba chiar de fratele meu? Aș aplica soluția radicală sau l-aș păstra lângă mine? Aș mai pune chiar pe primul plan eficiența?
Și până la urmă nici nu produce pierderi, doar nu se încadrează așteptărilor mele…
Dacă ar fi fratele meu, i-aș spune ce am pe suflet și am face cumva să rămânem împreună… Ce-ar fi să încerc asta? Zis și făcut; soluția radicală s-a estompat, un calm binefăcător a apărut de nicăieri, am început să caut cu adevărat soluția, durerea de stomac nu mai revenea la pachet cu gândul îndreptat spre acea persoană.
Am făcut discuția necesară cu ideea frăției în minte și surpriză… ulterior atmosfera s-a îmbunătățit substanțial și parcă sufăr și mai puțin, de fapt lucrurile nu erau chiar așa diforme cum îmi tot închipuiam. De acum înainte parcă încep să înțeleg că a-mi deschide inima mai cu curaj, într-o exteriorizare discretă, echilibrată, aduce clar beneficii în viață.
Mai adaug aici un eveniment neașteptat pentru mine.
Dimineață, alarma este setată la o oră optimă trezirii așa încât să am timp de a trezi bine corpul fizic, înainte de a mă așeza pentru meditație.
Sună telefonul… Unul dintre cei doi dușmani ai vieții spirituale, lenea, îmi vine pe la gene și-mi șoptește: „Mai stai… ești încă obosit… mai este timp… hai, mai stai…” și deodată bing – mesaj: „Trezește-te înainte de răsăritul soarelui. Oferă rugăciunea și meditația la o oră fixă, preferabil înainte de răsărit…”
Credeți-mă vă rog că nu mi s-a mai întâmplat asta înainte, iar această idee forță topește lenea cu ușurință. Nu mă așteptam ca în urma transcrierii, Cele Zece Maxime să mă întâmpine chiar din momentul trezirii.
La cea de-a opta transcriere am avut impulsul de a scrie din memorie maximele, dar mi-am spus că mai bine duc treaba până la capăt, apoi voi putea începe cu scrierea lor.
Între timp am luat legătura cu Sorin din Arad care mi-a atras atenția că ceea ce am postat și transcris este o variantă mai veche a celor Zece Maxime, cu unele inadvertențe rezultate din traducerile succesive urdu – engleză – română.
Aflând asta, mi-am propus să reiau transcrierea maximelor, de încă zece ori, în alte zece zile ce se vor găsi pregătite pentru această nouă experiență.
De abia după aceea voi trece la scrierea lor și ard de nerăbdare să continui cu conspectele la Realitatea în Zori.
Nu de alta dar nu vreau să mă prindă anul, la ziua lui Lalaji, fără să fi terminat…
V-am spus povestea mea, pentru a fi pusă alături de ale voastre, poate într-un jurnal al călătoriei noastre spirituale, într-o epocă în care încă Realitatea este în Zori.
