
Spiritualitatea nu este o cale pentru cei slabi de inimă. Swami Vivekananda a spus: „Am nevoie de lei, nu de oi.” V-ați întrebat din ce pricină marele Maestru a vorbit astfel? Este datorită faptului că în fiecare moment noi lucrăm asupra sinelui nostru. În fiecare moment al existenței noastre noi ne rafinăm stilul de viață spre a asigura înflorirea conștiinței noastre.
Într-un articol anterior, m-am ocupat de călătoria care începe cu „a gândi” și care evoluează spre „a simți”. Această schimbare conferă înțelepciunea de „a deveni” și, în cele din urmă, de „a ne-deveni”. Pentru ca această călătorie să progreseze, ritul de trecere este ceea ce numesc eu cele cinci promisiuni ale celui care caută. Aceste promisiuni reprezintă calitățile fundamentale pe care trebuie să le dezvolte cel care caută, ele fiind calitățile adoptate de către Patanjali la nivelul de yama. Elementele fundamentale din Ashtanga Yoga a lui Patanjali, începând cu yama, niyama etc., pot fi mai bine apreciate și practic realizate în mod experiențial prin câteva momente de meditație în sistemul Sahaj Marg.
Termenul yama are diferite conotații și înțelesuri. În sanskrită, el înseamnă „regularizare” sau „auto-disciplină”. Lalaji descria yama după cum urmează:
„A renunța la sentimentele neadevărate și la gândirea neadevărată este yama. Yama înseamnă a renunța. Yama înseamnă să nu accepți daruri, să nu furi, să nu minți etc. Yama înseamnă a renunța din inimă la lucruri de prisos.”
În mitologia hinduistă, Yama este Zeul morții. Cum se împacă această idee de moarte împletită cu însăși prima treaptă a spiritualității? Răspunsul rezidă în corecta înțelegere a vieții înseși. Viața începe și se termină. Ea începe cu conceperea și se termină cu retragerea sufletului.
Adevăratul secret constă în a „muri” cât încă suntem în viață, lăsându-ne în mod conștient să transcendem „eu-l” spre a deveni universali. Meditația poate, de asemenea, fi numită procesul de anihilare conștientă. Dar în acele momente în care ne permitem să sărim în adâncurile conștiinței, mulți oameni se tem. Atunci când acest lucru se întâmplă în meditație, ei în cele din urmă deschid ochii. Ei nu sunt conștienți de adevăratul scop și sunt astfel înfricoșați.
Pujya Shri Babuji spune: „Trăiește ca și cum ar urma să mori în momentul următor.” Această constantă amintire a lui Yama poate părea prea negativă, dar există o formidabilă înțelepciune transmisă în această unică propoziție. Această condiție, cunoscută drept cea a unui „mort viu”, reprezintă un efort de a exprima ideea de transcendere a „eu-lui” cu iubire. Atunci când se întâmplă acest lucru, reușim să anihilăm acel ego-care crea restricții și lăsăm viața să înflorească.
O dată cu această transcendență a ego-ului, experimentăm pentru prima dată însuflețirea. Ce anume este însuflețirea? Înseamnă să trăiești viața cu inima; o viață care acum este conectată la ceea ce e etern și nemuritor; o viață în care nu există nici beatitudine, nici necaz, nici plăcere, nici durere. Împreună cu această transformare vine înțelepciunea de a ne duce viața cu auto-disciplină sau yama. Deci chiar dacă în Sahaj Marg începem cu ultimele trei trepte din Ashtanga Yoga lui Patanjali – dharana urmată de dhyana, culminând cu samadhi – celorlalte trepte li se dă atenție datorită tendințelor echilibrate, recent cultivate, ale minții.
O atare disciplină este posibilă la un individ cu cu un manomaya kosha (înveliș mintal), bine-dezvoltat. Nu este posibilă printre pashus. Cel care este dependent este un pashu: e posibil să fii dependent de dorințele tale, de lăcomia ta sau de pofta ta. De fapt, dependența de orice tip te face să fii un pashu, așa încât dependența de Guru te face să fii un Guru-pashu. Dependența de orice nu va sluji scopului nostru. Trebuie să exiști ca și cum te afli în această lume, dar nu ești al acestei lumi. Să exiști ca un lotus. Să exiști ca o personalitate legată de datorie. Aceste cinci trepte sunt ca niște jurăminte sau făgăduieli de a trăi viața cu curaj și de a nu te abate de la o astfel de viață.

Cuprins:
AHIMSA: NON-VIOLENȚĂ
Primul pas al yama începe cu iubirea. Legea divină fundamentală care guvernează viața este: „Iubește-i pe toți.” Dacă în inimă rămâne ideea de a face rău cuiva, ai eșuat încă de la treapta întâia. Astfel de persoane care vor să facă rău altora pot cu ușurință deveni demoni cu o putere mai mare. Iubește în mod altruist, necondiționat și cu bucurie. Aceasta este esența ahimsa. E simplu de înțeles că faptul de a-ți place de cineva, culminează în cele din urmă cu iubirea. Atunci când îi iubim pe toți, unde este problema de a fi violent sau de a le face rău altora? Atunci când iubim, suntem gata să ne sacrificăm confortul, posesiunile și în ultimă instanță pe noi înșine. Este trist că, sub vraja urii, oamenii se distrug unii pe alții.
SATYA: FII SINCER
Fii sincer față de tine însuți. Fii adevărat și original. Spune ceea ce gândești și gândește ceea ce spui. Nu ar trebui să existe niciodată un plan ascuns. Fără măști. Fără denaturări pentru ascunderea greșelilor și fără camuflaje. A fi sincer, dar a lua în același timp măsuri ca adevărul să nu rănească niciodată inima celuilalt, este posibil doar dacă ahimsa devine parte din noi. Atunci când nu urmăm inima, permitem ca cei dragi nouă să fie răniți. Urmăm o ghidare greșită și, astfel, mulți suferă de pe urma unei inimi nesincere și a constrângerilor care rezultă din ea. Aceasta constituie de asemenea o lipsă de autenticitate. Mediul lăuntric este dat peste cap, iar pretenția noastră dă naștere unui tipar de deprinderi rele. Din această cauză, fii întotdeauna sincer și sporește puritatea lăuntrică.
ASTEYA: ONESTITATE
Atunci când avem iubire în inimă și pășim pe cărarea adevărului, onestitatea va radia în existența noastră. Existența noastră în gândire, vorbă și faptă va fi o manifestare a onestității. Apoi însăși prezența noastră va da un imbold busolei morale a tuturor celor din jurul nostru. Onestitatea constituie rezultatul vieții trăită în iubire (ahimsa) și nutrită de adevăr (satya). Cunoaștem celebra afirmație a lui William Shakespeare: „Aceasta mai presus de orice: fii sincer cu tine însuți.”
BRAHMACHARYA: MODERAȚIA SIMȚURILOR
Brahmacharya a fost înțeleasă în mod limitat ca însemnând celibat, în timp ce brahmacharya înseamnă cu adevărat o stare a ființei prin care putem cauza moderație pentru toate facultățile noastre. Termenul este compus din Brahm plus charya. Charya, înseamnă „a stărui”. Prin urmare, „cel care stăruie în Brahm” este numit în mod adecvat un brahmacharya. A ne comporta ca și cum am fi un brahmacharya este precum a pune carul înaintea boilor; este artificial. Trebuie să devenim așa ceva. Atunci când stăruim în acea stare, toate acțiunile și gândurile noastre vor fi părtașe la calitatea de Brahman. O atare stare de supraconștiență este posibilă iar această moderație este realizată prin practicarea în mod regulat a meditației pe punctul A și a curățirii punctului B. Pentru o astfel de persoană, procrearea reprezintă o îndeplinire de datorie. Nu e nimic în neregulă cu procrearea, atâta vreme cât ne aducem aminte să nu fim un sclav al acesteia.
APARIGRAHA: ATITUDINEA DE NON-POSESIVITATE FAȚĂ DE LUCRURILE LUMEȘTI
Trebuie să existăm ca și cum suntem în lume, dar nu ai lumii. Existați ca un lotus. Existați cu conștiența îndatoririlor. Atunci când ne achităm de îndatoririle noastre cu devoțiune, dezvoltăm non-atașament într-o manieră firească și spontană. În practica Sahaj Marg, meditația pe punctul A ajută la dezvoltarea acestei virtuți.
Toate aceste cinci calități sunt dependente de starea de iubire. O inimă iubitoare, voioasă și mulțumită va crea mediul pentru înflorirea vieții înseși. Un căutător spiritual care a realizat cele cinci trepte ale yama nu va fi niciodată în vreo poziție de a-și hrăni ego-ul în vreo formă. Fie că e vorba de a demonstra miracole sau a arăta tuturor niște posesiuni, el nu va fi niciodată în stare să râvnească sau să fie lacom. Miracolele se pot petrece de la sine, fără eforturile lui.
Faptul de a deveni un vehicul al acestor cinci calități ne pregătește inima pentru un singur scop: purificarea conștiinței.
Fundația noastră spirituală este clădită pe acești cinci stâlpi. A dobândi sau a asimila aceste calități ne pregătește pentru experiențe mai bune și mai nobile. Doar atunci când nu vrem nimic de la nimeni, inclusiv de la Dumnezeu, se vor deschide ușile.
Seamănă foarte mult cu o bancă. Atunci când ai nevoie disperată de bani, băncile în general nu te vor ajuta, în schimb atunci când nu ai nevoie de bani, banca îți va oferi un împrumut. În mod asemănător, atunci când Dumnezeu găsește un suflet mulțumit, El vrea să-ți dea și mai mult. Darurile cerești coboară asupra celor care renunță la putere. Dacă cerem acest lucru, ne este negat. Similară este situația în natură. Puterile coboară în mod automat asupra celui care spune: „Nu am nevoie de acest lucru.”
Tuturor tovarășilor mei de călătorie care se simt descurajați de invocarea acestor promisiuni, aș vrea să vă las cu versurile poetului H. W. Longfellow, care spunea:
Nici desfătarea, nici mâhnirea,
Nu-s țelul sau calea ce ni-i sortită;
Ci a ne comporta ca fiecare mâine
Să ne găsească mai departe decât azi.