Bună dimineața și Diwali fericit tuturor!
Pe durata meditației îmi tot venea în minte o propoziție, se repeta, mai ales spre final, în ultimul minut:
„Asato ma sadgamaya tamasoma jyotir gamaya”.
Este un fel de rugăciune către Atotputernicul: „Fie ca eu să trec de la neadevăr la adevăr și de la întuneric la lumină.”
Festivalul Diwali este unul dintre acele ritualuri care ne amintesc de importanța trecerii de la întuneric la lumină. Toate aceste strofe, toate aceste versuri, au un mesaj simplu: cum să evoluăm. Alegeți orice strofă din Vede sau din Upanishade, sau de la oameni celebri și veți observa că intenția este doar una – evoluția. Iar aceste două strofe sau versuri rezumă drumul de la neadevăr la adevăr și de la întuneric la lumină. Ele sunt simbolice.
Ce este întunericul din noi? În primul rând este ignoranța noastră sau starea de lene, inactivitate și necunoștere. Chiar și atunci când Îl venerăm pe Dumnezeu, când medităm, în timpul tuturor activităților din viața de zi cu zi, suntem noi conștienți de interiorul nostru? Mental poate suntem conștienți, dar în inimă suntem oare conștienți de iubirea ce curge prin inima noastră către toate acțiunile și gândurile noastre? Toate acestea reprezintă Heartfulness – conștiința completată de afecțiune și iubire. Altfel, întregul proces de conștiență ar fi doar o aplicație pe termen scurt.
Când apelăm la conștiință întrebându-ne: „De ce sunt aici? Ce încerc să realizez?” Fiecare clipă a vieții noastre, completată de iubire în tot ceea ce facem, sintetizează și subliniază ce este Heartfulness și despre ce vorbește. Această atitudine ne va transforma imediat întunericul interior și va aduce puțină lumină. Nu vorbim despre o lumină obișnuită sau o trezire obișnuită. Noi vorbim despre o trezire divină, divinizarea ființei noastre. Calea noastră este foarte simplă. Are o abordare minimalistă. Nu sunt multe de făcut. Nu este încărcată de ritualuri după ritualuri. Dar fără să ignorăm semnificația acestor ritualuri menținem esența lor și mergem mai departe, mai ales atunci când medităm, mai ales atunci când ne facem curățirea, mai ales când ne amintim de Preaiubit în constantă aducere aminte. Când ne gândim la Maestru, trebuie ca inimile noastre să tresalte. Inimile trebuie să se topească. Trebuie să se dizolve în amintirea lui.
Nu se cere nimic altceva în interacțiunea cu oamenii. Din ce în ce mai mult din această iubire și afecțiune, trebuie să emane de fiecare dată din noi. Fiecare practicant poate face asta. Lăsați această iubire să curgă și atunci când privim copacii, sau un spațiu gol, sau când nu facem nimic stând în camera noastră. Lăsați ca acest lucru obișnuit să se petreacă în activitățile noastre superficiale, rămânând conștienți pe deplin de țelul vieții noastre, care ar trebui să fie cel mai înalt, după spusele lui Babuji Maharaj.
Nimic mai prejos. Așa să fie.
Mulțumesc.
